fbpx

ŞTERGEREA DATORIILOR PRIN FALIMENTUL PERSOANEI FIZICE

contractul de muncă

Da, aţi citit bine! Datoriile dumneavoastră pot fi pur şi simplu şterse sau radiate, printr-o procedură relativ simplă.

Este vorba de Legea nr. 151/2015 prin care a fost introdusă insolvenţa persoanei fizice, procedură specială prin care persoanele cu datorii foarte mari au şansa de a solicita radierea acestora.

Vă invit să aflăm împreună ce înseamnă insolvenţa, ce presupune procedura aceasta, dar mai ales, care sunt efectele sale şi cine are dreptul de a beneficia de radierea datoriilor.

În primul rând, haideţi să lămurim termenul de insolvenţă, căci cu siguranţă mai mulţi dintre dumneavoastră vă întrebaţi: ”Ce este insolvenţa?”

Aşadar, insolvenţa este o stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor. Insolvenţa se presupune că a apărut atunci când au trecut mai mult de 90 de zile de la data când o datorie trebuia plătită, iar debitorul (datornicul) nu a achitat-o.

Pentru a putea intra în insolvenţă, datoriile trebuie să depăşească o anumită valoare, denumită ”valoare-prag”. Această valoare este egală cu 15 salarii minime pe economie. La ora actuală, un salariu minim pe economie este de 1.386 lei, deci rezultă că valoarea-prag pentru intrarea în insolvenţă este de 20.790 lei.

Cine poate intra în insolvenţă?

Legea ne spune că doar debitorii de bună-credinţă, care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită in România cu cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii.

De asemenea, persoana trebuie să aibă datorii mai mari decât valoarea-prag si să nu existe nicio probabilitate rezonabiă de redresare în următorul an, fără afectarea nivelului său de trai, precum şi al celor pe care debitorul îi are în întreţinere.

Există şi câteva categorii de persoane excluse de la aplicarea procedurii insolvenţei. Acestea sunt următoarele:

    1. Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de evaziune fiscală, fals sau infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (spre exemplu, abuz de încredere, fraudarea creditorilor, bancruta simplă sau frauduloasă, înşelăciune, deturnarea licitaţiilor şi altele asemenea).
    2. Persoanele care în ultimii 2 ani au fost concediate din motive imputabile lor.
    3. Persoanele care nu şi-au căutat loc de muncă sau care au refuzat un loc de muncă, deşi erau apte de muncă;
    4. Persoanele care au făcut cheltuieli nejustificate (pentru diverse capricii” să zice, denumite legal ”cheltuieli voluptuarii”), acumulând noi datorii, deşi ştiau sau ar fi trebuit să ştie că nu le vor putea face faţă.
    5. Persoanele care au determinat sau facilitat ajungerea in stare de insolvenţă prin contractarea unor datorii de cel puţin 25% din valoarea totală a datoriilor, în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii.
    6. Persoanele care au determinat sau care au facilitat ajungerea in stare de insolvenţă prin asumarea unor obligaţii excesive, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii.
    7. Persoanele care au făcut plăţi preferenţiale, reducând semnificativ sumele disponibile pentru plata celorlalte datorii, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii.
    8. Persoanele care au transferat bunuri sau valori către alte persoane, cauzând astfel ajungerea în insolvenţă, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii.
    9. Persoanele care în ultimele 6 luni şi-au dat demisia sau au încetat un contract de muncă, prin acordul părţilor.

Cum se desfăşoară propriu-zis procedura insolvenţei persoanei fizice?

Există 3 tipuri de proceduri accesibile:

    1. Procedură pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
    2. Procedura judiciară prin lichidare de active;
    3. Procedura simplificată.

A. Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor.

Pentru a accesa această procedură, debitorul trebuie mai întâi de toate să-i anunţe pe creditorii săi despre intenţia sa de a intra in insolvenţă, printr-un mijloc de comunicare ce asigură şi confirmarea primirii. Acest lucru trebuie să aibă loc cu cel puţin 30 de zile înainte de depunerea cererii de intrare în insolvenţă şi reprezintă o condiţie prealabilă obligatorie.

După ce şi-a notificat creditorii, debitorul va depune o cerere (pe baza unui formular tipizat) la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor – Comisia de insolvenţă la nivel teritorial (de la domiciliul său).

În termen de o lună de la depunerea cererii, comisia examinează cererea şi, fie o admite , fie o respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor legale (lipsă valoare-prag, existenţa bunurilor valorificabile ce acoperă datoriile etc.) sau pentru motivul că situaţia financiară a debitorului este iremediabil compromisă. În acest din urmă caz, cu acordul debitorului, comisia sesizează instanţa de judecată pentru deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active – dacă debitorul are bunuri sau venituri urmăribile.

În cazul în care comisia admite cererea, va comunica acest lucru debitorului, creditorilor, va publica decizia in Buletinul procedurilor de insolvenţă şi totodată, va desemna un administrator special.

Împotriva deciziei comisiei se poate formula contestaţie la instanţa de judecată în termen de 7 zile de la comunicare, atât de către debitor, cât şi de către creditori.

Un efect foarte important al deschiderii procedurii este suspendarea tuturor executărilor silite deschise împotriva debitorului, timp de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii – de către instanţa de judecată – cu încă 3 luni.

Procedura presupune colaborarea permanentă cu administratorul desemnat şi respectarea planului propus de acesta şi acceptat de 55% din creditori ce deţin cel puţin 30% din valoarea creanţelor.

Planul trebuie să fie elaborat astfel încât să asigure acoperirea datoriilor intr-o proporţie mai mare decât cea care ar putea fi obţinută prin procedura lichidării de active si totodată, trebuie să fie superioară valorii bunurilor urmăribile ale debitorului.

Durata executării planului este de minimum 5 ani.

Efectul respectării planului este eliberarea de datoriile reziduale.

Datoriile reziduale reprezintă acea parte din datoriile totale ale debitorului care rămân neacoperite după finalizarea oricăruia dintre cele trei tipuri de procedură, iar descărcarea de aceste datorii reziduale (ştergerea acestora, asa cum rezulta din definitia legală) presupune, de fiecare dată, o hotărâre a instanţei de judecată.

Descărcarea de datorii este o soluţie pe care o pronunţă instanţa de judecată şi care presupune verificarea prealabilă a îndeplinirii de către debitor a unor conditii si/sau a trecerii unor termene (cinci ani, in cazul insolventei prin lichidare de active, trei ani in cazul insolventei simplificate), masuri care se iau fie ca urmare a succesului unui plan de rambursare a datoriilor, fie la propunerea comisiei de insolventa.

În concluzie, nu există o descărcare automată de datorii, ci aceasta se dispune, la cerere, de către instanţa de judecată, printr-o hotărâre judecătorească distinctă de hotărârea de închidere a procedurii, în oricare din cele trei variante prevăzute de lege.

B. Procedura judiciară prin lichidare de active.

Atunci când conceperea unui plan de rambursare a datoriilor este exclusă din pricina unei situaţii economice compromise, în mod iremediabil, debitorul poate opta direct pentru procedura judiciară de lichidare a activelor.

Această procedură poate fi accesată direct, prin depunerea cererii la instanţa de judecată, sau prin intermediul comisiei de specialitate din cadrul ANPC, atunci când aceasta formulează sesizarea către instanţa de judecată.

De asemenea, este posibil ca un plan de rambursare să fi fost totuşi conceput şi pus in aplicare, însă acesta să fie eşuat, fie din vina debitorului, fie din motive obiective. În această situaţie este posibil ca unii dintre creditori sau chiar toţi creditorii să ceară instanţei competente deschiderea procedurii de insolvenţă prin lichidare de active.

Instanţa, primind cererea, verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor legale şi dispune deschiderea procedurii, numind totodată un lichidator.

Din acel moment, toate executările silite sunt suspendate de drept, iar debitorul nu mai are dreptul de a dispune de bunurile si veniturile sale.

Procedura propriu-zisă presupune notificarea creditorilor, întocmirea tabelului de creanţe, inventarierea bunurilor si vânzarea lor.

După închiderea procedurii, urmează o perioadă de supraveghere în care debitorul trebuie să continue acoperirea creanţelor restante, într-un cuantum stabilit de către instanţa de judecată. Perioada aceasta durează între 1 şi 5 ani, iar după trecerea sa, debitorul are dreptul de a solicita eliberarea de datoriile reziduale.

C. Procedura simplificată

Procedura simplificată presupune ştergerea datoriilor pentru persoanele în vârstă, pensionare sau care nu mai sunt apte de muncă, din motive medicale.

Cererea se depune la ANPC şi de aici se trimite la instanţa de judecată pentru aprobare.

Condiţiile sunt ca timp de 3 ani, debitorul să-şi plătească doar datoriile curent, să nu mai contracteze alte datorii si să furnizeze anual o informare cu privire la situaţia sa patrimonială.

După trecerea celor 3 ani, datoriile se radiază.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.