Drept Penal

ONESTITATE în abordare
CLARITATE în consiliere juridică
TRANSPARENȚĂ în onorariu
Programează o
  • ședință gratuită acum!

Avocat drept penal

Servicii de specialitate pentru a obține cele mai bune rezultate

Cu o experiență profesională în orice domeniu juridic, stau la dispoziția

clienților mei pentru a găsi cea mai bună modalitate de apărare a drepturilor.

Asigur asistență și servicii de specialitate pe tot parcursul inițierii procedurii judiciare. 

În calitate de avocat în drept penal, îți susțin cauza cu profesionalism și dedicare pentru atingerea scopului dorit. 

APĂRARE JUDECATĂ/APEL

Invocarea de cereri și excepții în procedura de cameră preliminară, asistare și reprezentare judiciară în procedura simplificată sau în procedura de drept comun, administrare probatorii, invocare excepții de neconstituționalitate, pledoarii pe fondul cauzei.

APĂRARE URMĂRIRE PENALĂ

Formulare cerere, petiții, sesizări, plângeri, reprezentare și asistare în cadrul audierilor, a perchezițiilor, a administrării de probe; contestație privind durata procesului penal, plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

OBȚINERE DESPĂGUBIRI

Reprezentarea și asistarea victimelor în toate etapele procesuale, începând cu momentul formulării plângerii, administrarea probelor în cursul urmăririi penale, în faza de judecată și de apel, luarea măsurilor asigurătorii, obținerea sentinței penale definitive și executarea sumelor cuvenite.

Consultanță juridică gratuită în drept penal

Relația mea cu clienții este una foarte prețioasă. Fiecare client este tratat confidențial, prompt și într-un mod profesionist. De aceea, asigur consiliere juridică gratuită, preiau cele mai dificile întrebări, furnizez cele mai clare răspunsuri și realizez fiecare pas în favoarea clientului.

Oferind răspunsuri succinte și corecte, cei care apelează la serviciile mele sunt ajutați să-și atingă obiectivele.

Perspicacitatea, performanța și devotamentul sunt valorile care mă caracterizează în calitate de avocat în drept penal, drept civil și alte specialități de natură juridică. Iar punctul central îl reprezintă nevoile clientului și înmânarea celor mai eficiente soluții.

Astfel, sunt pregătită să apăr interesele și nevoile tale din orice domeniu juridic.






STATISTICI

  • Cazuri câștigate
  • Cazuri pierdute

MOD DE LUCRU:

Stabilim o primă consultație juridică gratuită, în cadrul căreia identificăm tipul problemei cu care te confrunți și strategia pe care o vom urma;

Negociem și stabilim onorariul. Acesta este format dintr-o sumă fixă (se poate achita integral sau în rate) și un onorariu de succes (în cazul obținerii unui câștig);

Clientul pune la dispoziția cabinetului de avocat toate documentele pe care le deține în legătura cu cauza;

Formularea acțiunii și depunerea acesteia împreună cu toate înscrisurile anexate;

Înregistrarea dosarului la instanță;

Obținerea primului termen de judecată;

Asistența și reprezentarea juridică în fața instanței;

Obținerea hotărârii și punerea acesteia în executare.

Testimoniale

Studiu de caz

În speță, un număr de inculpații – B.P., B.O., C.F., V.V. și V.L. –  au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra victimei D.I.

 Acuzația consta în faptul că cei 5 inculpați ar fi lovit victima, în repetate rânduri, în zone vitale ale corpului (cap, piept, spate). De asemenea, aceștia erau acuzați că ar fi folosit obiecte contondente: o bâtă, un topor, o lopată și câteva scânduri.

În faza de cameră preliminară, am invocat o serie de neregularități ale actului de sesizare (rechizitoriu), precum și cu privire la un număr însemnat de acte de urmărire penală (declarațiile inculpaților, ale martorilor, ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, de schimbare a încadrării juridice). 

Drept consecință, am solicitat anularea urmăririi penale și a rechizitoriului și trimiterea cauzei înapoi la procuror

Cererea a fost admisă, iar întregul rechizitoriu și o bună parte a actelor de urmărire penală au fost anulate de către judecător.

 Dosarul a fost retrimis procurorului, însă urmărirea penală nu a fost reluată deoarece, între timp, răspunderea penală a celor 5 inculpați s-a prescris.

Ai nevoie de un avocat bun în drept penal?

Mă dedic în totalitate și acord atenție maximă intereselor clienților mei.